Patru cetăţeni din Polonia au rămas blocaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona montană de la limita judeţelor Hunedoara - Vâlcea - Alba. Au intervenit jandarmii montani din Hunedoara şi Vâlcea, iar misiunea a durat aproximativ 5 ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Un apel 112,  ora 00.10,  anunţa faptul că 4 cetăţeni polonezi au rămas blocaţi în zona montană, la o altitudine de 1900 - 2000 de metri, într-un gol alpin, zona numită Plaiul Muierii.  În urma apelului Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a activat echipa de intervenţie montană din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Lupeni.  Jandarmii montani şi un echipaj din cadrul Salvamont Parâng au început deplasarea spre zona indicată, una din persoanele rătăcite reuşind să transmită coordonatele GPS.  De asemenea I.J.J. Vâlcea a transmis un echipaj de jandarmi înspre zona indicată prin coordonatele GPS”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara. 
 
Potrivit sursei citate, în aproximativ 2 ore echipajele de salvare, jandarmi montani din Hunedoara şi Vâlcea, împreună cu Salvamont Parâng, au ajuns la cei 4 cetăţeni de naţionalitate poloneză. Aceştia nu aveau nevoie de îngrijiri medicale. 
 
Salvatorii şi cei 4 turişti au început deplasarea în siguranţă spre Petroşani, intervenţia fiind finalizată cu succes în jurul orelor 05.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.