Turistă în vârstă de 55 de ani, salvată de pe munte cu elicopterul, după ce i s-a făcut rău/ Salvamontiştii din Prahova informează că femeia nu se mai putea deplasa şi avea stări de vomă, spasme şi lipotimie - VIDEO

Turistă în vârstă de 55 de ani, salvată de pe munte cu elicopterul, după ce i s-a făcut rău/ Salvamontiştii din Prahova informează că femeia nu se mai putea deplasa şi avea stări de vomă, spasme şi lipotimie - VIDEO

O turistă în vârstă de 55 de ani, aflată pe un traseu spre Vârfu Ciucaş, a fost salvată de pe munte cu elicopterul, după ce i s-a făcut rău. Salvamontiştii din Prahova informează că femeia nu se mai putea deplasa şi că avea stări de vomă, spasme şi lipotimie, motiv pentru care au solicitat intervenţia aparatului de zbor pentru a o transporta la spital.

Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, o echipă Salvamont Prahova - formaţia Cheia, aflată în patrulare spre Vârfu Ciucaş, a găsit o turistă în vârstă de 55 de ani, care prezenta o stare de rău accentuată (stări de vomă, spasme, lipotimie), fiind în imposibilitatea de a se deplasa.

"Dispeceratul Salvamont Prahova a solicitat elicopterul de la POA Braşov, în vederea transportului de urgenţă la spital", precizează sursa citată.

Conform sursei citate, femeii i-a fost acordat primul ajutor medical de către salvatorii montani şi de către medicul SMURD, iar apoi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră