Un bărbat în vârstă de 64 de ani s-a înecat, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce se afla la pescuit, pe malul Dunării, în localitatea tulceană Peceneaga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a anunţat că, joi, în jurul orei 23.00, pompierii au fost anunţaţi despre dispariţia unui bărbat de 64 de ani care se afla la pescuit pe malul Dunării, pe Braţul Măcin, în localitatea Peceneaga.  
 
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin cu o ambarcaţiune RIB şi un echipaj SMURD dar şi poliţişti. 
 
Autorităţile l-au căutat pe bărbat timp de două ore, fără a-l găsi. Căutările au fost reluate, vineri dimineaţa, el fiind descoperit în Dunăre şi adus la ţărm.
 
Cadrele medicale au constatat decesul bărbatului. 
 
El se afla la pescuit împreună cu alţi prieteni care i-au anunţat dispariţia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.