Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din judeţul Ilfov, a murit în judeţul Tulcea, în timp ce se deplasa cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în zona Chilia, iar la un moment dat s-a lovit de ramurile unor arbori aflaţi în apropierea malului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Tulcea, luni, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că, în urma unui eveniment naval, o persoană ar fi suferit mai multe leziuni.
 
“Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat de 39 de ani, din judeţul Ilfov, în timp ce se deplasa cu o ambarcaţiune pe fluviul Dunărea, în zona Chilia, ar fi intrat în coliziune cu ramuri ale unor arbori aflaţi în apropierea malului. În urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului”, a transmis IPJ Tulcea. 
 
Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea continuă cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.