Poliţiştii l-au prins pe bărbatul care, în urmă cu o lună, a jefuit o sală de jocuri din Greci, de unde a furat 7.500 de lei, ameninţând angajatul unităţii cu un pistol şi cu un cuţit. Bărbatul respectiv a tras asupra agentului de pază care îl urmărea, rănindu-l uşor. El a avut complice o femeie de 21 de ani, care, de asemenea, a fost prinsă de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, în urma incidentului, echipe mixte din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Oraşului Măcin au desfăşurat cercetări, verificări şi audieri, pentru identificarea agresorului. El are 29 de ani şi este din localitatea Măcin. 

“Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea săvârşirii faptei suspectul s-a deplasat pe raza localităţii Greci însoţit fiind de o femeie în vârstă de 21 ani, din oraşul Măcin, care a acţionat în calitate de complice şi a asigurat acestuia atât deplasarea la faţa locului cu un autoturism, fără a deţine permis de conducere, cât şi fuga acestuia”, se arată în comunicat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi încredinţarea unui vehicul unei persoane despre care avea cunoştinţă că nu deţine permis de conducere.

El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Măcin.


De asemenea, femeia este cercetată sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la tâlhărie calificată şi conducere fără permis.

În noaptea de 13/14 iulie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Greci au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale având ca obiect jocuri mecanice şi sub ameninţarea unei arme neletale, l-a obligat pe angajatul unităţii să-i înmâneze suma de 7.500 de lei. 

În urma acţionarii butonului de panică, agentul de pază sosit la faţa locului a pornit în urmărirea persoanei respective, care a tras asupra acestuia şi l-a rănit uşor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.