Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în judeţul Tulcea, pentru trafic de droguri, fiind acuzate că, timp de trei ani, ar fi vândut canabis şi rezină de canabis, pentru sume cuprinse între 60 şi 200 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat că poliţiştii şi procurorii DIICOT  au documentat activitatea infracţională a patru persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată.
 
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021 – ianuarie 2024, persoanele cercetate ar fi deţinut şi ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis şi rezină de canabis) către consumatori din judeţul Tulcea, pentru sume cuprinse între 60 şi 200 de lei. De asemenea, în repetate rânduri, aceştia ar fi oferit, cu titlu gratuit, ţigarete cu canabis, confecţionate artizanal. Cu privire la una dintre persoanele implicate s-a reţinut şi faptul că ar fi deţinut, fără drept, în scopul comercializării, MDMA (ecstasy), drog de mare risc”, au precizat poliţiştii.
 
Ei au adăugat că au fost făcute zece percheziţii domiciliare în municipiul Tulcea, fiind descoperite şi ridicate sume de bani în lei, euro şi lire sterline, cantităţi de droguri de risc şi de mare risc (haşiş, canabis, ţigări artizanale conţinând canabis şi ecstasy sub formă de comprimat), un pistol neletal şi o armă cu aer comprimat cu lunetă, grindere, precum şi alte mijloace de probă.
 
Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar apoi Tribunalul Tulcea a decis arestarea lor preventivă , pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.