O bătrână în vârstă de 87 de ani a murit vineri seara într-un incendiu produs într-o casă din judeţul Tulcea. Femeia era imobilizată la pat, iar focul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe covor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină vineri seara la un incendiu provocat într-o casă din localitatea Turcoaia, la faţa locului deplasându-se două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

La momentul la care au ajuns echipajele de intervenţie incendiul se manifesta la un corp de casă unde se afla o bătrână în vârstă de 87 de ani, imobilizată la pat. Incendiul începuse să se extindă şi la cel de al doilea corp de casă, pompierii reuşind să stingă focul după o intervenţie care a durat mai bine de o oră şi jumătate.

În urma incendiului, bătrâna a fost găsită decedată.

Pompierii au stabilit că focul a fost provocat de  jarul căzut din sobă, pe covor, flăcările extinzându-se cu repeziciune mai ales că podeaua era din lemn.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.