Şaptezeci şi opt de autovehicule în care se află 63 de persoane sunt blocate în zăpăda pe drumuri din judeţul Tulcea, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au precizat că echipele de intervenţie înaintează greu din cauza dopurilor de zăpadă şi a vizibilităţii reduse din cauza viscolului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Reprezentaţii ISU Tulcea au anunţat că mai sunt blocate pe drumurile din judeţ 78 de autovehicule în care se află 63 de persoane. Pompierii au reuşit să recupereze până în prezent 16 persoane care erau blocate în autoturisme. De asemenea, mai sunt 53 de localităţi fără energie electrică.

“În prezent se desfăşoară misiuni de salvare a persoanelor blocate în autoturisme pe raza judeţului Tulcea. Se înaintează cu greu pe drumurile naţionale şi judeţene din cauza dopurilor de zăpadă formate pe carosabil dar şi a viscolului şi a vizibilităţii reduse. În sprijinul echipajelor de pompieri sunt şi lucrătorii de la drumuri naţionale şi judeţene cu utilaje de deszăpezire dar şi autorităţile locale prin SVSU cu utilaje proprii”, au transmis reprezentaţii ISU Tulcea.

Până la ora 20.00 judeţul Tulcea se află sub avertizare de cod portocaliu de ninsoare şi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 85...90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.