Trei şoferi au fost înregistraţi de radar, joi dimineaţă, în timp ce circulau cu viteze de 155, 108 şi 102 km/h pe o stradă din Craiova. Primul conducător auto a fost lăsat fără pemis de conducere timp de patru luni, iar ceilalţi doi, câte trei luni fiecare.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, joi, în jurul orei 04.55, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au identificat un tânăr, de 19 de ani, din comuna Coşoveni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henry Ford, din municipiul Craiova, cu viteza de 155 km/h. El circula cu o viteză de 105 km/h mai mare decât viteza maximă legală.
”Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, au afirmat poliţiştii.
De asemenea, doi bărbaţi, de 49 şi 43 de ani, din localităţile Malu Mare, respectiv Şimnicu de Sus, au fost înregistraţi de aparatul radar, tot pe strada Henry Ford, în timp ce conduceau autoturisme cu vitezele de 108, respectiv 102 km/h.
Fiecare dintre ei a rămas fără permis de conducere câte 90 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.