Trei persoane, suspectate de proxenetism într-un dosar instrumentat de autorităţile din Italia, au fost arestate. Până în prezent, au fost identificate 11 victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţia Română a asigurat cooperarea internaţională judiciară şi de poliţie, în cadrul unui dosar penal instrumentat în Italia, coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brescia, în care 3 români au fost arestaţi pentru proxenetism. Poliţişti de la Direcţia Investigaţii Criminale – I.G.P.R., serviciile de investigaţii criminale Galaţi şi Constanţa şi Biroul SIRENE România au sprijinit Operaţiunea CARPAZI, desfăşurată de Poliţia de Stat din Brescia şi Brigada Mobilă din Brescia, sub coordonarea Serviciului Central Operativ. De asemenea, poliţistul român din cadrul I.P.J. Vrancea, aflat în misiune în Italia, în cadrul Task Force-ului urmăriţi, a asigurat întregul suport operativ necesar”, a transmis, vineri, Poliţie Română.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost demarate de autorităţile italiene în luna decembrie 2018, în urma unei plângeri depuse de una dintre victime, care decisese să renunţe la cel care o exploata, motiv pentru care bărbatul cercetat pentru proxenetism a ameninţat-o.

”Activităţile investigative au evidenţiat faptul că persoanele cercetate, chiar dacă se aflau la domiciliile lor din România, de unde se deplasau doar periodic în Italia, ar fi controlat şi exploatat, prin metode violente, mai multe fete (11 au fost identificate până în prezent). Fetele ar fi fost obligate să practice prostituţia atât la stradă, cât şi în apartamente din Provincia Brescia şi, ulterior, ar fi transferat către proxeneţi banii încasaţi”, a ai transmis Poliţia Română.

În cadrul operaţiunii, la data de 6 noiembrie 2019, au fost arestaţi în România 3 cetăţeni români (cu vârste de 24 şi 33 de ani), în baza mandatelor europene de arestare emise de Tribunalul din Brescia.

Aceştia sunt cercetaţi pentru extorcare şi înlesnirea practicării prostituţiei de tinere femei românce.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.