Poliţiştii români de frontieră au identificat trei cetăţeni chinezi care au încercat să intre în România folosind vize false. Aparent, vizele care le permiteau celor trei călătoria în Uniunea Europeană erau emise de autorităţile poloneze.
Cei trei chinezi au încercat să intre în ţară miercuri, 6 august, prin punctul de trecere a frontierei Stamora-Moraviţa. Ei erau pasageri într-un autocar înmatriculat în Serbia.
"Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că vizele de lungă şedere, cu însemnele autorităţilor din Polonia şi aplicate în paşapoartele acestora, prezentau elemente de falsificare. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentele nu întrunesc condiţiile de formă şi fond ale unor acte autentice, fiind false", transmit oficialii Poliţiei de Frontieră.
În urma constatărilor, poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Autorităţile române au solicitat, cu privire la cei trei, instituirea interdicţiei de intrare pe teritoriul statelor Schengen pentru o perioadă de cinci ani. Cetăţenii chinezi au fost returnaţi autorităţilor din Republica Serbia.




























