Traficul rutier este restricţionat, joi, până la ora 16.00, pe autostrada A1, pe sensul de mers Ilia - Deva, în urma unui accident rutier. Un şofer care conducea o maşină care avea cuplată o remorcă a acroşat parapetul de siguranţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Trafic doar pe banda a doua pe autostrada A1, km 371, Şoimuş (HD), sensul de mers spre Sibiu. Un autoturism a intrat în parapetul lateral. A intervenit elicopterul SMURD. Se estimează reluarea circulaţiei normale în jurul orei 16”, a transmis Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Timişoara.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, pe autostrada A1, km 371, sens de mers Ilia - Deva, unde a avut loc accidentul rutier.
 
 
”La locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că, un autoturism ce avea cuplată o remorcă a acroşat parapetul de siguranţă. În urma impactului, şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care a fost transportat cu ambulanţa SMURD la UPU Deva pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a transmis ISU Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.