Traficul rutier pe Valea Oltului se desfăşoară cu dificultate, vineri, în zona Lazaret, deoarece pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu-Vâlcea au căzut pietre de pe versant, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform sursei citate, în judeţul Sibiu, pe DN7, pe Valea Oltului, la kilometrul 245+900 de metri, în zona Lazaret, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, deoarece pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu-Vâlcea au căzut pietre de pe versant. În zonă a plouat, iar şoseaua este umedă.

Pentru că există riscul ca şi alte pietre să se desprindă din versant, şoferii sunt sfătuiţi de poliţişti să mărească distanţa în mers şi să reducă viteza, pentru a putea face manevre de evitare în caz de pericol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.