O tânără de 31 de ani din Timişoara a fost arestată preventiv, după ce şi-a abandonat copilul în toaletă, imediat după ce l-a născut. Ajunşi la faţa locului, medicii au constat decesul bebeluşului. Femeia este acuzată de violenţă în familie în forma omorului calificat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Femeia a fost cea care a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce a născut şi a abandonat copilul în vasul de toaletă.

”În data de 11.04.2025, în jurul orei 12.00, inculpata, cunoscând că este însărcinată, a dat naştere unui nou-născut viabil (sarcina fiind ajunsă la termen), în vasul de toaletă din incinta imobilului de domiciliu. După naştere, inculpata a lăsat nou-născutul fără ajutor în vasul de toaletă, aproximativ 20-30 de minute, până în momentul în care la faţa locului au ajuns membrii unui echipaj de ambulanţă, care au scos cadavrul nou-născutului din vasul de toaletă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Conform sursei citate, bebeluşul a murit după ce s-a lovit la cap în vasul de toaletă.

”Conform raportului medico-legal de necropsie, decesul nou-născutului a survenit ca urmare a leziunii suferite la nivelul capului, produsă cel mai probabil în momentul expulzării, prin lovire de pereţii vasului de toaletă, cât şi a asfixiei mecanice (înec). Vinovăţia inculpatei constă atât în modalitatea necorespunzătoare în care a procedat la naşterea nou-născutului, cât şi în lăsarea acestuia fără ajutor în apa din vasul de toaletă, până la sosirea echipajului de ambulanţă, acceptând posibilitatea decesului nou-născutului”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Tribunalul Timiş a decis arestarea preventifă a femeii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.