Timiş: Copil de 7 ani, lovit cu maşina de un poliţist/ Şoferul a oprit după traversarea trecerii pentru pietoni, apoi a efectuat manevra de mers înapoi

Timiş: Copil de 7 ani, lovit cu maşina de un poliţist/ Şoferul a oprit după traversarea trecerii pentru pietoni, apoi a efectuat manevra de mers înapoi

Un copil de 7 ani, care se afla pe bicicletă pe o trecere de pietoni din Lugoj, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, după ce a fost lovit de o autospecială de Poliţie. Şoferul acesteia, un poliţist de 22 de ani, a oprit maşina după ce a trecut de trecerea de pietoni, apoi a efectuat manevra de mers înapoi.

"La data de 17.06.2026, în jurul orei 17:50, un tânăr în vârstă de 22 de ani, agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi condus autospeciala de poliţie pe strada Lugoj, din oraşul Sânnicolau Mare, iar la intersecţia cu strada Iulius Subici ar fi oprit autospeciala după traversarea trecerii pentru pietoni, ulterior ar fi efectuat manevra de mers înapoi, moment în care ar fi acroşat un minor în vârstă de 7 ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public pe marcajul pietonal, pe bicicletă", a transmis luni IPJ Timiş.

În urma evenimentului rutier, copilul s-a dezechilibrat şi a căzut în afara carosabilului, ulterior fiind transportat de familia sa la un spital, pentru investigaţii.

Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră