Un şofer a fost depistat circulând cu 206 kilometri la oră pe DN 6, în judeţul Teleorman, dar a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. În timp ce fugea, maşina a ieşit în decor, iar conducătorul a fost imobilizat după 100 de metri.
”Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, aflaţi în serviciul de supraveghere a traficului rutier pe DN6, tronsonul Alexandria -Măldăeni, la km117 + 400 m, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie, care încălcase regimul legal de viteză în afara localităţii, circulând cu o viteză de 206 km/h(+106km/h)”, a transmis, marţi seară, IPJ Teleorman.
Sursa citată a precizat că, întrucât conducătorul auto nu s-a conformat la semnalul poliţiştilor, aceştia l-au urmărit.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Şoferul a pierdut controlul autoturismului, în municipiul Roşiori de Vede, ieşind din decor, pe un teren viran.
”Conducătorul auto a părăsit autoturismul, fiind imobilizat de poliţişti după aproximativ 100 de metri. În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova”, a mai transmis sursa citată.
Bărbatul a fost amendat cu 4.930 de lei, pentru încălcarea regimului legal de viteză, neoprire la semnal, neadaptarea vitezei şi lipsa documentelor.
”Totodată, poliţiştii au luat măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 150 de zile”, au mai precizat poliţiştii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.