Tânărul în vârstă de 16 ani, fiu de magistraţi, care a provocat accidentul din Craiova în urma căruia o fată de 18 ani a murit, va fi cercetat sub control judiciar, a decis Judecătoria Craiova. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătoria Craiova a decis, miercuri după-amiază, ca tânărul de 16 ani, fiu de magistraţi, care a provocat un accident în care o adolescentă de 18 ani a murit, să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Craiova.

În noaptea de luni spre marţi, adolescentul de 16 ani conducea un autoturism pe strada Viitorului din Craiova, din direcţia Centurii de Nord către Hanul Doctorului, iar la un moment dat maşina s-a răsturnat. În urma accidentului, o fată de 18 ani, aflată în autoturism, a murit, iar şoferul şi alţi doi pasageri au fost răniţi.

Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 0.49mg/l. El este cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru ucidere din culpă. El a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Poliţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.