Un poliţist a fost reţinut de procurorii suceveni, după ce a lovit un autoturism care era parcat şi a părăsit locul faptei, iar când a fost găsit de un echipaj care dorea să lămurească împrejurările în care a avut loc evenimentul, i-a agresat şi i-a ameninţat pe agenţi. El a refuzat să fie testat cu etilotestul şi să-i fie recoltate probe de sânge.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost reţinut pentru 24 de ore un bărbat, care are calitatea de lucrător de poliţie, el fiind cercetat cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a infracţiunii de refuz de prelevare mostre biologice.

Procurorii au stabilit că pe data de 22 octombrie, în jurul orei 19.30, bărbatul, care emana miros de alcool, conducea un autoturism pe un drum public din zona urbană a judeţului Suceava, iar la un moment dat a tamponat şi avariat un alt autoturism, parcat în mod regulamentar. După incident, el a coborât din autoturism, însă nu i-a permis proprietarului maşinii avariate să fotografieze urmările accidentului şi a părăsit zona, iar la scurt timp, a fost identificat de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în autoturism, în apropierea blocului în care locuieşte.

“După ce a coborât de la volanul autoturismului, fiind interpelat şi somat legal să se oprească şi să însoţească organele de poliţie pentru clarificări legate de tamponarea petrecută cu puţin timp în urmă, suspectul a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere. Ulterior, l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi”, se arată în comunicat.

Procurorii au mai precizat că bărbatul respectiv l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie.

La aceeaşi dată, deşi condusese autoturismul pe drumurile publice, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi mai apoi să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la o unitate medicală, la solicitarea repetată a poliţiştilor.

Cazul este anchetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Suceava – Biroul Control Intern.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.