Bărbatul care sâmbătă a fost prins sub un mal de piatră şi pământ, gros de câţiva metri, în timp ce lucra la curăţarea unei fântâni, în judeţul Suceava, fiind găsit în viaţă după opt ore, este politraumatizat, dar a fost adus la spital conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator, fiind internat în Secţia de neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma incidentului de aseară, când un tânăr de 30 de ani, care săpa o fântână, a fost surprins de un mal de pământ, la UPU a ajuns un pacient politraumatizat, conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator prezentând traumatism cranio-cerebral de nivel mediu, contuzie toraco-abdominală şi traumatism la nivelul coloanei lombare. A fost internat pe sectia de neurochirurgie”, au transmis duminică reprezentanţii unităţii sanitare.

 

 

Bărbatul a fost scos după o acţiune care a durat opt ore.

Conform ISU Suceava, salvatorii au săpat cu buldoexcavatoarele până la o adâncime de patru metri, după, care au continuat să sape manual, timp de mai multe ore. Bărbatul a fost găsit la o adâncime de aproximativ 8 metri, fiind acoperit de un strat de piatră de peste 5 metri înălţime.

El era conştient şi cooperant şi a fost preluat de un echipaj medical de terapie intensiv mobilă, pentru ca starea sa de sănătate să fie evaluată.

Incidentul s-a produs în jurul orelor prânzului, în localitatea Pojorâta, în timp ce lucra, alături de alţi doi bărbaţi, la curăţarea unei fântâni. Ceilalţi doi au scăpat nevătămaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.