UPDATE - Sibiu: Un bărbat, rănit după ce un autoturism s-a ciocnit de un TIR, pe DN 7/ Traficul se desfăşoară alternativ

UPDATE - Sibiu: Un bărbat, rănit după ce un autoturism s-a ciocnit de un TIR, pe DN 7/ Traficul se desfăşoară alternativ
FOTO: ISU Sibiu

Un bărbat a fost rănit, luni seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat într-un TIR care circula în faţa sa, pe Drumul Naţional 7, la ieşirea din localitatea Boiţa, judeţul Sibiu. Circulaţia a fost blocată complet, valorile de trafic fiind în creştere.

UPDATE - ”Bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost extras din maşină. În urma evaluării medicale s-a constatat că acesta a suferit un traumatism cranian şi un traumatism toracic. Este transportat la UPU Sibiu”, a precizat ISU Sibiu.

Bărbatul rănit este din municipiul Sibiu.

”Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, având direcţia de deplasare Rm. Vâlcea - Sibiu, la km 249 + 300 m, în zona localităţii Boiţa, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, nu ar fi păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier TIR condus în faţa sa de către un bărbat, cetăţean străin, în vârstă de 48 de ani”, a arătat IPJ Sibiu.
 
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului rutier.
 
Traficul rutier se desfăşoară alternativ.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul a avut loc pe DN 7 la ieşirea din localitatea Boiţa spre Vâlcea, fiind implicate un autoturism şi un ansamblu TIR.

Acolo au fost trimise două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o ambulanţă SAJ, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere.

"Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de aproximativ 68 de ani are nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Se intervine pentru extragerea victimei", a anunţat ISU Sibiu.

Traficul rutier este blocat total.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, valorile de trafic sunt ridicate şi se estimează reluarea circulaţiei după ora 20.00.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră