Sibiu: Tânăr la spital, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, în urma unui conflict izbucnit într-un bar/ Agresorul, reţinut pentru tentativă de omor

Sibiu: Tânăr la spital, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, în urma unui conflict izbucnit într-un bar/ Agresorul, reţinut pentru tentativă de omor

Un tânăr de 26 de ani a ajuns la UPU Sibiu după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, în urma unui conflict pe care tot el l-ar fi iniţiat, într-un bar din localitatea Mârşa. Agresorul, un bărbat de 31 de ani, a fost reţinut pentru tentativă de omor şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Procurorul Dan-Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a informat, luni, într-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reţinut pentru tentativă de omor.

”În fapt s-a reţinut că în seara de 04.01.2026, în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Mârşa, jud. Sibiu, şi consumau băuturi alcoolice, o persoană în vârstă de 31 de ani a înjunghiat de mai multe ori o persoană în vârstă de 26 ani, pe fondul unui conflict spontan, iniţiat de către victimă. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind multiple plăgi ca urmare a săvârşirii infracţiunii”, a arătat procurorul.

În urma incidentului, acolo au ajuns un echipaj  de tip B de la substaţia Tălmaciu a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (datorită apropierii de locul solicitării) şi un echipaj de tip C (cu medic) din Sibiu.

”La sosirea echipajelor, un bărbat de 26 de ani prezenta mai multe plăgi tăiate şi înjunghiate. Bărbatul era conştient, cooperant şi a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul cu medic, el fiind în state stabilă”, au precizat reprezentanţii SAJ Sibiu.

Luni, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a autorului.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean  de Medicină Legală Sibiu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră