O femeie a murit şi alta a fost rănită, vineri seară, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 7, în judeţul Sibiu. Femeia care a decedat, din Bucureşti, a pierdut controlul volanului, a lovit parapetul de pe marginea drumului şi a ajuns într-o maşină de pe contrasens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Sibiu a anunţat, vineri seară, că un accident grav s-a produs pe DN7, în zona localităţii Lazaret.

”Din primele cercetări, se pare că o şoferiţă de 31 de ani din Bucureşti, care circula spre Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a intrat în parapeţii de plastic care separă sensurile de mers şi apoi pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din Bulgaria”, a transmis Poliţia Sibiu.

Sursa citată a precizat că femeia carea provocat accidentul a decedat, iar o femeie din maşina de Bulgaria este rănită.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au transmis că victima, de aproximativ 35 de ani, din Bulgaria, fost transportată la Spitalul Judeţean Sibiu, cu traumatisme la picioare.

Sensul de mers spre Sibiu este blocat, poliţiştii fiind la faţa locului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.