Două fete de 13 ani sunt căutate de poliţiştii din Sibiu după ce au plecat dintr-un centru de plasament din Cisnădie, judeţul Sibiu, şi nu s-au mai întors. Persoanele care pot oferi informaţii pentru găsirea lor sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a anunţat, luni, că poliţiştii sibieni au fost sesizaţi, duminică seara, de către o femeie, despre faptul că, în cursul aceleiaşi zile, două fete, Felicia Maria Ciorogariu şi Denisa Maria Maghiar, ambele în vârstă de 13 ani, au părăsit împreună incinta unui centru de plasament din oraşul Cisnădie, fără a mai reveni.
 
Felicia Maria Ciorogariu are 1,70 metri înălţime, păr brunet, lung, ochi căprui, constituţie robustă. În momentul plecării, ea purta pantaloni tip jeans de culoare albă, bustieră de culoare gri, cămaşă în carouri roşu/negru. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
 
Denisa Maria Maghiar are 1,50 metri înălţime, păr şaten, de lungime medie, ochi căprui, constituţie robustă. În momentul plecării, ea purta pantaloni tip jeans de culoare gri/negru, tricou de culoare galben cu diferite inscripţii, geacă din material tip jeans de culoare albastră. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
 
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre cele două fete sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.