Preşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, 24 noiembrie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Agenda discuţiilor cuprinde, între altele, Strategia Naţională de Apărare a Ţării, dar şi evaluarea riscurilor pentru România în anul care vine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit anunţului Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030;
  • Analiza Strategică a Apărării;
  • Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute la nivel naţional, în primele şapte luni ale anului 2025, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri, risc la adresa siguranţei naţionale în România;
  • Evaluare privind riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa României, prognozate pentru anul 2026;
  • Raportul consolidat privind participarea României la Exerciţiul NATO de management al crizelor „CMX-25”.

”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Administraţia Prezidenţială a publicat, miercuri, Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030 în care se arată că, dacă vocea României nu este încă la înălţimea dimensiunii reale a ţării noastre, cu precădere la scara regiunii, este şi pentru că evoluţia societăţii şi a economiei româneşti a devansat, adesea substanţial, adaptarea instituţiilor naţionale la noile realităţi.

În pofida ezitărilor şi a sincopelor, România se găseşte azi în pragul maturităţii naţionale şi statale depline, pregătită potenţial să îşi soluţioneze vulnerabilităţile şi să utilizeze optim oportunităţile naturale şi istorice de care dispune, se menţionează în document.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, preşedintele Nicuşor Dan a precizat că documentul introduce conceptul de independenţă solidară.

Strategia de Apărare va fi avizată în CSAT şi va fi prezentată în tot săptămâna viitoare în Parlament de către preşedinte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.