Scufundarea celor patru barje în Dunăre pentru a creşte debitul apei spre Centrala de la Cernavodă, amânată pentru joi

Scufundarea celor patru barje în Dunăre pentru a creşte debitul apei spre Centrala de la Cernavodă, amânată pentru joi

Scufundarea celor patru barje încărcate în Dunăre pentru a creşte debitul apei spre Centrala de la Cernavodă a fost amânată pentru joi, conform anunţului secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu.

Cele patru barje urmau să fie scufundate în apele Dunării, miercuri. Specialiştii au afirmat că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, s-a obţinut iniţial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi o uşoară creştere, cu doi centimetri.

Ana Maria Agiu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), a anunţat miercuri că se finalizează încărcarea ultimei barje din cele patru care vor fi scufundate în fluviu pentru a creşte debitul apei spre centrala nucleară de la Cernavodă.

Specialiştii au analizat "foarte strict" în ce condiţii se va desfăşura operaţiunea, aşa încât siguranţa oamenilor care o realizează să nu fie afectată, dat fiind că în zona respectivă "curenţii sunt extrem de puternici".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră