Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite într-un accident produs vineri după-amiază pe Drumul Naţional 1, în localitatea prahoveană Bărcăneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de civânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul s-a produs în localitatea Bărcăneşti, unde un autoturism a lovit din spate un alt autoturism, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Brezeanu, a spus că în cele două autovehicule implicate în accident se aflau şapte persoane, între care trei copii. 

Toţi cei trei copii, precum şi trei dintre adulţi, au fost răniţi, având nevoie de îngrijiri meidcale, însă leziunile suferite nu sunt grave. 

Conform sursei citate, printre răniţi se numără un copil în vârstă de şase luni care a suferitun traumatism cranio-cerebral minor, precum şi un băiat de patru ani care are oleziune la genunchi. 

De asemenea, o fetiţă în vârstă de doi ani, care nu are leziuni vizibile, va fi dusă la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.