Şapte migranţi - cinci egipteni, un algerian şi un pakistanez - au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră ai sectorului Moraviţa - ITPF Timişoara când încercau să intre ilegal, pe jos, din Serbia în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.10, operatorul de pe Sistemul Optronic de Supraveghere Attica din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, a observat în apropierea localităţii Moraviţa, pe câmp, lângă frontiera cu Serbia, şapte persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate şapte bărbaţi care au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din cinci cetăţeni egipteni, un algerian şi un pakistanez, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia, pe jos, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind anunţate şi autorităţle sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.