Salvamontiştii au avut, în ultimele 24 de ore, 20 de intervenţii în cadrul cărora au fost salvate 33 de persoane. Opt dintre acestea au fost rănite, fiind transportate la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 20 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”m, anunţă, marţi, Salvamont România.

Potrivit datelor transmise de salvamontişti, s-au primit 4 apeluri pentru Salvamont Zărneşti, câte 3 apeluri pentru Salvamont Predeal, Salvamont Prahova şi Salvamont Buşteni, 2 apeluri pentru Salvamont Gorj şi câte un apel pentru Salvamont Sibiu, Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Cluj, Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Argeş, Salvamont Suceava, Salvamont Sinaia şi Salvamont Sălaj.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 33 de persoane, dintre acestea 4 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi 4 persoane au fost predate elicopterului SMURD pentru a fi transportate la spital”, au mai transmis salvamontiştii.

De asemenea, s-au primit şi 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.