Zeci de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Imigrări şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare participă, vineri dimineaţă, la o acţiune de amploare în judeţul Giurgiu, în cadrul căreia, în doar două ore, au fost constatate şapte infracţiuni şi aplicate zeci de amenzi contravenţionale. Un camion cu două tone de carne, precum şi 500 de kilograme de peşte fără documente de provenienţă, care urmau să ajungă pe piaţa din Bucureşti, au fost confiscate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, Constantin Vasilache, autorităţile participă, vineri dimineaţă, la o acţiune de amploare al cărei scop este prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor, pe arterele rutiere din judeţ dar şi în punctul de trecere a frontierei fiind organizate filtre de control.

FOTO: IPJ Giurgiu
FOTO: IPJ Giurgiu

”În doar două ore au fost constatate şapte infracţiuni, dintre care două de contrabandă şi au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 200.000 de lei”, a declarat Constantin Vasilache.

Potrivit acestuia, timpul raziei a fost descoperit un camion care transporta două tone de carne de vită fără documente de provenienţă. Întreaga cantitate de carne, reprezentând 12 carcase de vită, care erau destinate pieţii din Bucureşti, a fost confiscată. De asemenea, a fost oprit un alt transport cu 500 de kilograme de peşte provenind din Grecia, care urma să ajungă tot pe piaţa din Capitală şi care nu avea ducumente legale. Şi în acest caz a fost luată măsura confiscării.

FOTO: IPJ Giurgiu
FOTO: IPJ Giurgiu

La ora transmiterii acestei ştiri acţiunea organizată în judeţul Giurgiu continuă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.