Procurorii din Constanţa au stabilit că bărbatul cercetat şi arestat preventiv în dosarul substanţelor dopante se ocupa de vânzarea acestora, iar partenera sa administra depozite cu astfel de produse. În acest caz sunt anchetaţi şi doi complici, care se ocupau de transportul substanţelor respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, mai multe detalii în legătură cu captura de substanţe dopante, realizată la sfârşitul săptămânii trecute. 
 
Procurorii au precizat că bărbatul arestat preventiv în acest caz se ocupa de vânzarea substanţelor dopante de mare risc, el fiind sprijinit de partenera sa, care administra depozite cu produse care conţineau astfel de substanţe. Acestea erau vândute către diferite persoane. De asemenea, bărbatul respectiv era ajutat de alte două persoane care se ocupau cu manipularea şi transportul produselor.
 
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au precizat că un transport de substanţe dopante a fost descoperit în luna decembrie a anului trecut.
 
Astfel, complicii bărbatului arestat preventiv au încărcat într-un autovehicul,  în data de 23 decembrie 2023, de la un astfel de depozit din municipiul Constanţa, 155 cutii din carton şi 13 saci din plastic, în interiorul cărora se aflau 135830 fiole şi recipiente din sticlă cu conţinut lichid, 192560 comprimate şi 186,8 kilograme fiole vrac cu conţinut lichid, toate conţinând aproximativ 45 de tipuri de substanţe dopante, inculsiv substanţe dopante de mare risc, cu o valoare totală de piaţă de peste 900.000 euro.
 
“La aceeaşi dată cei doi inculpaţi au fost depistaţi pe raza municipiului Constanţa de lucrători de poliţie rutieră, iar produsele în cauză au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, au precizat procurorii. 
 
Verificările au continuat, iar anchetatorii au transmis ce substanţe au fost descoperite în urma percheziţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute. 
 
“Ulterior, inculpaţii E.C.I. şi R.D. şi-au continuat activităţile infracţionale, la data de 10.02.2024 fiind găsite la un depozit al acestora de pe raza oraşului Năvodari 73439 de cutii cu produse conţinând substanţe dopante de mare risc, respectiv tamoxifen, stanozolol, oxandrolon, metandienonă, oximetolon, mestanolon, anastrozol, metiltestosteron, clomifen, clenbuterol, boldenon, testosteron, nandrolon, trenbolon şi metenolon. Şi aceste produse, cu o valoare totală de piaţă de aproximativ 2.000.000 de euro, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, a menţionat sursa citată.
 
Bărbatul şi femeia care se ocupau de această afacere au fost prezentaţi instanţei. El este anchetat în arest preventiv, iar partenera sa, sub control judiciar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.