Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, s-a aflat în avionul Tarom cu destinaţia Barcelona şi care a revenit pe Aeroportul Henri Coandă la o oră de la decolare, el spunând că nimeni dintre cei aflaţi la bordul aeronavei nu a avut de suferit şi toată lumea a rămas liniştită după producerea incidentului. El a spus că în momentul fisurării geamului s-a auzit un zgomot similar celui făcut de o cutie de suc scăpată pe jos şi că reacţia personalului de la bord a fost admirabilă, totul desfăşurându-se cu calm şi profesionalism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decebal Făgădău a declarat pentru News.ro că joi dimineaţa se afla în avionul Tarom care se deplasa spre Barcelona, iar la un moment dat, s-a auzit un zgomot asemănător celui făcut de o cutie de băutură răcoritoare atunci când cade pe jos.

“În timp ce ne îndreptam spre Barcelona, la un moment dat, s-a auzit un zgomot similar cu cel pe care îl face un laptop sau o cutie de răcoritoare atunci când o scapi pe jos. Evident că a fost neobişnuit cu atât mai mult cu cât în avion există un zgomot de fond. Am fost aproape de locul în care doamna a remarcat imediat că a apărut o fisură, la început în geamul exterior. A anunţat de îndată personalul însoţitor, reacţia a fost admirabilă, exemplară. Au comunicat foarte bine personalul de bord cu comanda aeronavei, comandantul a luat decizia de a întoarce nava către aeroport, iar comunicarea întregului personal a fost excepţională”, a afirmat Decebal Făgădău.

El a spus că toţi pasagerii au fost liniştiţi şi nimeni nu a avut de suferit, totul desfăşurându-se cu calm şi profesionalism. 

“Toată lumea a fost liniştită. Nu a avut nimeni absolut nimic de suferit, totul s-a desfăşurat cu calm şi cu profesionalism. Îi felicit pe cei de la compania Tarom atât pentru comunicarea din timpul incidentului şi pe drumul de întoarcere, dar şi comunicarea după ce am fost preluaţi din aeronavă şi aduşi către aeroport. În momentul de faţă suntem îmbarcaţi într-o altă aeronavă, toată lumea este în siguranţă. Nota zece pentru reacţia Taromului într-un incident destul de neobişnuit, dar fermitatea repetării procedurii este admirabilă. Toată lumea a înţeles că s-a luat cea mai bună decizie pentru siguranţa pasagerilor”, a precizat Decebal Făgădău.

El merge într-o vacanţă de două zile la Barcelona, împreună cu familia.

Compania Tarom a precizat că este vorba despre o cursă Bucureşti - Barcelona, operată cu o aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora locală 08:49 şi care s-a întors din drum după aproximativ o oră de zbor, din cauza unei uşoare fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.