Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a făcut, duminică, în cadrul Comandamentului de iarnă la care au participat autorităţi din toate judeţele, un apel către populaţie să respecte indicaţiile structurilor de ordine publică în contextul interdicţiilor impuse din cauza vremii rele. „În mod special, rog pe cei care au în plan să se deplaseze în următoarele 24-48 de ore să rămână acolo unde sunt dacă se află într-o regiune, într-un judeţ în care există coduri instalate şi interdicţii aplicate”, a transmis ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Aş vrea să transmit un mesaj către cetăţeni, către populaţie, în sensul de a urma şi a respecta toate indicaţiile autorităţilor locale, structurilor, forţelor de ordine publică, în sensul cel mai larg, pentru că toate aceste măsuri sunt luate în beneficiul lor, pentru protecţia lor. (...) În mod special, rog pe cei care au în plan să se deplaseze în următoarele 24-48 de ore, să rămână acolo unde sunt dacă se află într-o regiune, într-un judeţ în care există coduri instalate şi interdicţii aplicate, în special de circulaţie. Orice deplasare în astfel de condiţii poate îngreuna intervenţia autorităţilor. Şi atunci, rugămintea este să aştepte până se deblochează drumurile închise, până se finalizează măsurile care sunt puse în aplicare şi până când se pot deplasa în siguranţă”, a afirmat ministrul afacerilor Interne la Comandamentul de iarnă care s-a desfăşurat duminică.
Predoiu s-a adresat şi structurilor şi forţelor Ministerului Afacerilor Interne, dar şi autorităţilor locale, cărora le-a solicitat ca, „în limita competenţelor, să ia absolut toate măsurile pentru protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor”.
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
”Tot ceea ce s-a făcut până astăzi şi vom continua să facem în zilele următoare, trebuie să aibă ca prioritate protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor şi asigurarea normalităţii sub toate aspectele, în aceste zile de vreme rea, care traversează ţara şi pe care le traversăm în continuare”, a mai afirmat ministrul de Interne.
El a precizat că a fost informat că situaţia este sub control.
„Sunt la curent cu faptul că sunt în curs o serie de măsuri. Am fost informat că situaţia este sub control şi că se va ajunge la toate cazurile care necesită intervenţie rapidă”, a mai afirmat Predoiu la Comandamentul de iarnă de duminică.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.