Trei persoane au fost rănite, vineri seară, pe un drum din localitatea Floreşti din judeţul Prahova, după ce au fost lovite de o maşină condusă de un tânăr de 18 ani. Una dintre victime, o adolescentă în vârstă de 16 ani, a intrat în stop cardio-respirator în urma accidentului, fiind resuscitată şi dusă la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, accidentul a avut loc pe strada Gării din localitatea Floreşti. Primele date arată că un tânăr în vârstă de 18 ani a lovit în plin cu autoturismul trei pietoni care mergeau pe marginea şoselei, în aceeaşi direcţie de deplasare.
 
În urma accidentului, o fetiţă de doi ani, o adolescentă de 16 ani şi un bărbat de 39 de ani au fost răniţi.
 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au declarat că, la momentul la care echipajele de prim/ajutor au ajuns la locul accidentului, tânăra de 16 ani se afla în stop cardio-respirator. Ea a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost transportată la spital. 
 
Tot la spital au fost duse şi celelalte două victime lovite de autoturism, dar şi o tânără de 16 ani, aflată în autovehiculul implicat.
 
Tânărul aflat la volan a fost testat, poliţiştii concluzionând că acesta nu consumase alcool.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.