Pompierii prahoveni lucrează, de peste 24 de ore, pentru lichidarea incendiului izbucnit, luni după-amiază, la o societate agricolă din localitatea Păuleşti, unde flăcările au cuprins câteva mii de baloţi de paie. La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea, care este una foarte dificilă şi la care au participat în total 55 de pompieri, este în desfăşurare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Echipele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova acţionează, de peste 24 de ore, pentru lichidarea incendiului izbucnit, luni după-amiază, în jurul orei 15.30, la o soxcietate agricolă din comuna Găgeni, satul Păuleşti, situat la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti.

Flăcările au cuprins câteva mii de baloţi din paie, de mari dimensiuni, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. La două ore de la începerea intervenţiei, pompierii au reuşit să localizeze incendiul, iar de luni după-amiază, de la ora 17.45, acţionează pentru lichidarea acestuia.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Pe timpul nopţii de luni spre marţi, acţiunea s-a desfăşurat în condiţiile în care la faţa locului a fost adusă o autospecială pentru iluminat. În total, 55 de pompieri au participat până în prezent la intervenţie, aceasta nefiind finalizată.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.

Aceasta este una dintre cele mai dificile intervenţii ale ISU Prahiva din ultima perioadă. Pompierii prahoveni au participat şi anul trecut la o astfel de acţiune de durată, când un incendiu a izbucnit la o groapă de gunoi în localitatea Boldeşti Scăeni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.