Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu la o casă părăsită de pe Bulevardul Regina Maria, fără a mai exista pericol de extindere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
Conform sursei citate, incendiul a cuprins parterul şi acoperişul casei şi iniţial exista riscul de propagare a focului. Pompierii au reuşit însă să localizeze incendiul.
Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară, un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.