Poliţistul din Sibiu acuzat că a agresat sexual două fete, de 12 şi 17 ani la acea vreme, este instructor de box în timpul liber, cele două fete fiind din grupa pe care o antrena. În aprilie 2018, respectiv în februarie 2019 el s-a dus cu ele la Bucureşti, separat, şi s-a cazat cu ele în cameră. El este acuzat că, acolo, a încercat să o violeze pe fata de 12 ani, iar asupra celei de 17 ani "a exercitat acte de natură sexuală", fără consimţământul acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă că în 19 iulie a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un dosar penal pentru agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor, fapte prev. de art. 219 alin.1 şi 2 C.pen. şi art. 221 alin.1 şi 2 C.pen., ca urmare a preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Mai exact, în 18 iulie pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a fost înregistrat procesul verbal de sesizare din oficiu al I.P.J. Sibiu privind săvârşirea de către I.G., agent şef adjunct în cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Ordine Publică, a infracţiunilor de agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor. El este suspectat că, în calitate de instructor de box în cadrul unei asociaţii sportive, în timpul antrenamentelor exercită în mod constant acte de natură sexuală asupra unora dintre minorele care fac parte din grupa de fete pe care o antrenează (atingeri ale picioarelor, feselor şi sânilor), fără consimţământul minorelor, prin punerea lor în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa datorită constrângerii morale, respectiv profitând de vulnerabilitatea acestora şi de poziţia sa recunoscută de autoritate şi de încrederea de care se bucura asupra fetelor din grupa pe care o antrena.

"Ulterior, întrucât din cercetări a rezultat că numitul I.G. a încercat prin exercitarea unor acte de constrângere fizică să întreţină raporturi sexuale cu o minora în vârstă de 12 ani, în timp ce persoana vătămată se afla sub paza şi îngrijirea lui, în calitate de antrenor al său, prin ordonanţa procurorului din data de 7.08.2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin.1, 2, 3 lit. a şi c şi alin. 6 C.pen.", scrie în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Prin ordonanţa procurorului din 20 august, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de poliţişt, iar prin ordonanţa procurorului din 21 august s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, pentru tentativă la viol asupra unei fete de 12 ani şi agresiune sexuală asupra unei alte fete, în vârstă de 17 ani.

Din cercetări a reieşit că bărbatul în vârstă de 47 de ani, agent de siguranţă publică în cadrul IPJ Sibiu - Serviciul de Ordine Publică, de aproximativ 3 ani a început să desfăşoare în timpul liber activităţi extraprofesionale în calitate de instructor de box, antrenând grupe de copii, băieţi şi fete, cu vârste între 8 şi 18 ani. 

În acest context, le-a cunoscut pe cele două minore: una de 11 ani, la data înscrierii în club, şi una de 17 ani, la data înscrierii în club.

În aprilie 2018, el s-a deplasat împreună cu fata de 12 ani la Bucureşti, unde ea urma să se antreneze cu lotul naţional feminin de box, având în vedere că avea rezultate sportive foarte bune (de două ori campioană naţională la box) şi îşi dorea să facă sport de performanţă.

"Acolo s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a încercat prin exercitarea unor acte de constrângere fizică să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată, în vârstă de doar 12 ani la acea dată, în timp ce victima se afla sub paza şi îngrijirea lui, în calitate de antrenor al acesteia", spun procurorii.

Ulterior, în februarie 2019, el s-a deplasat împreună cu fata de 17 ani la Bucureşti, căreia i-a spus că urmează să susţină o demonstraţie sportivă pentru a exemplifica modul în care decurg antrenamentele efectuate sub coordonarea sa.

"Din nou s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a exercitat acte de natură sexuală asupra sa (altele decât cele prev. de art. 218 şi 220 C.pen.), constând în atingeri ale sânilor, feselor şi zonei intime, fără consimţământul persoanei vătămate (17 ani la data comiterii faptei), profitând de imposibilitate acesteia de a se apăra şi de a-şi manifesta liber voinţa datorită constrângerii morale, respectiv profitând de starea de vulnerabilitate în care se afla aceasta (minora fiind singură cu el, într-o altă localitate, departe de casă, sub paza, îngrijirea şi supravegherea acestui adult care se bucura de poziţia sa recunoscută de autoritate şi de încrederea pe care o insuflase minorei, ca de altfel şi celorlalte fete din grupa de box pe care o antrena)", arată procurorii.

În urma probatoriului, bărbatul a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, iar joi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.

Judecătoria Sibiu a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dispunând luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, Brigăzii de Operaţiuni Speciale Alba Iulia, Serviciului de Operaţiuni Speciale Sibiu şi Serviciului Acţiuni Speciale.

Prin dispoziţia şefului I.P.J. Sibiu, agentul de poliţie a fost suspendat din funcţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.