Poliţişti au intervenit, miercuri, la peste 2.700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, şi au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost constatate 765 de infracţiuni, peste o sută de persoane fiind prinse în flagrant, anunţă Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Română, aproape 11.000 de poliţişti au acţionat, miercuri, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 269 de acţiuni punctuale şi s-a intervenit la 2.779 de evenimente, dintre care 2.288 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare, au fost constatate 765 de infracţiuni, 121 de persoane fiind prinse în flagrant.

De asemenea, au fost prinse 9 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.

Conform sursei citate, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 10.166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 70.000 de lei.

La rândul lor, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor, fiind constatate 93 de infracţiuni la regimul rutier. De asemenea, au fost reţinute 563 de permise de conducere şi retrase 191 de certificate de înmatriculare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.