Poliţiştii au intervenit, marţi, la peste 3.100 de evenimente şi au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte 2.500.000 de lei. Totodată, au fost reţinute permisele a aproape 500 de şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Română, peste 9.700 de poliţişti au acţionat, marţi, la nivel naţional, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

De asemenea, poliţiştii au acţionat cu 266 de aparate radar şi aufost organizate peste 4.000 de patrule de ordine şi siguranţă publică.

Totodată, au fost organizate 253 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.107 evenimente, dintre care 2.628 au fost sesizate prin 112.

Potrivit Poliţiei Române, au fost constatate 759 de infracţiuni, 86 de persoane fiind prinse în flagrant în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în ultimele 24 de ore.

În cauzele instrumentate au fost dispuse 51 de măsuri preventive. De asemenea, au fost prinse 13 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Poliţiştii au aplicat 10.229 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei, pentru neregulile constatate.

În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, pentru creşterea siguranţei în trafic, au fost constatate 98 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost reţinute 496 de permise de conducere şi au fost retrase 170 de certificate de înmatriculare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.