Peste 80 de pompieri, jandarmi, pădurari şi voluntari au reluat, joi dimineaţă, operaţiunile de stingere a incendiului de pădure şi vegetaţie uscată din Parcul Naţional Domogled, judeţul Mehedinţi, după ce pe durata nopţii focarele au fost supravegheate de către lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tarniţa. Şi joi se intervine cu un elicopter dotat cu dispozitiv ”Bambi Bucket” pentru identificarea focarelor şi transportul apei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat, joi, că au fost reluate operaţiunile de stingere a incendiului izbucnit încă de marţi seară în Parcul Naţional Domogled, din judeţul Mehedinţi.

La acţiuni participă peste 80 de pompieri, jandarmi, lucrători silvici, angajaţi ai parcului şi voluntari.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Pe toată durata nopţii, incendiul a fost supravegheat de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tarniţa. Acţiunile de stingere vor fi sprijinite şi în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.) de un elicopter dotat cu dispozitiv «Bambi Bucket»”, au precizat reprezentanţii IGSU.

Potrivit acestora, aeronava facilitează atât identificarea focarelor şi zonelor de ardere, cât şi transportul apei sau al materialelor logistice în zona montană.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă informează că în 19 iulie, pompierii mehedinţeni au intervenit atât la sol, cât şi din aer.

În ceea ce priveşte intervenţia terestră, ISU Mehedinţi a acţionat asupra focarelor aflate pe piscul de nord al versantului incendiat cu un număr de 61 de pompieri dotaţi cu saci stingători şi unelte genistice reuşind lichidarea celor 10 - 12 focare identificate pe timpul cercetării aeriene de marţi după-amiază.

Totodată, au fost lichidate şi alte focare apărute din cauza căderii de pe versant a jarului nestins, favorizate de materialul combustibil din pădure. Forţele de intervenţie au acţionat la sol atât pe partea estică a versantului, cât şi pe cea vestică, în apropiere de creasta acestuia, în maniera în care a permis terenul foarte accidentat.

La sfârşitul zilei de miercuri, toate focarele aflate la sol au fost lichidate, precizează IGSU.

În ceea ce priveşte intervenţia aeriană, s-a acţionat atât pe piscul de nord, cât şi pe piscul de sud (pe creastă), acţionându-se cu un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie, dotat cu echipament special de stingere de tip “Bambi- bucket”. Pe parcursul zilei de miercuri, au avut loc mai multe misiuni de stingere din aer şi o misiune de încărcare a sacilor stingători a pompierilor aflaţi la sol. La sfârşitul zilei, echipele de intervenţie au constatat că în zona alpină, unde s-a acţionat numai din aer, focarele identificate în ziua precedentă au fost lichidate în mare parte, însă din cauza materialelor combustibile şi a jarului nestins în totalitate s-au format noi focare, unele din acestea fiind compacte, cuprinzând o suprafaţă mai mare în zona de mijloc a versantului.

Incendiul din Parcul Natural Domogled a izbucnit marţi seară şi s-a manifestat iniţial la aproximativ zece hectare de pădure de pin negru şi vegetaţie uscată.

Pe toată durata zilei de miercuri, 70 de pompieri şi lucrători silvici au acţionat la sol cu saci stingători, iar din aer s-a acţionat cu un elicopter dotat cu un sistem Bambi Bucket.

Miercuri seară, mai erau active două focare din cele peste treizeci care au existat iniţial. Abia după stingerea flăcărilor vor fi evaluate pagubele, fiind cercetată şi cauza producerii incendiului.

Parcul Natural Domogled a fost înfiinţat în anul 1990 şi uneşte judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.