Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice sunt mobilizaţi în zonele vizate de avertizări de furtuni, a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). De la ora 14.00, treizeci de judeţe intră sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente şi grindină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IGSU a anunţat, miercuri dimineaţă, că, în contextul emiterii, de către Administraţia Naţională de Meteorologie a atenţionării cod galben pentru instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi zonele de munte, a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă.

Astfel, în judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate produce inundaţii.  De asemenea, pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din subunităţile operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase care vor intra în vigoare astăzi. (...) Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă", a transmis IGSU.

Potrivit meteorologilor, de miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni.

În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, spun meteorologii.

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.