Inspectorii vamali au oprit, la intrarea în România, un TIR care venea din Turcia şi transporta 11.400 articole vestimentare care poartă numele unor branduri cunoscute, dar despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Marfa, în valoare de peste 800.000 de euro, era destinată unei firme din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
TIR-ul încărcat cu îmbrăcăminte a intrat în ţară, marţi, prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu.
 
”În data de 15 iunie 2021, inspectorii vamali din cadrul Directiei Generale a Vămilor - Serviciul Coordonare Echipe Mobile, în timpul desfăşurării unei acţiuni în trafic, au oprit un autocamion înmatriculat în România, care transporta textile din Turcia pentru o firmă din România. La volanul automarfarului se afla un cetăţean turc în vârstă de 43 ani. Ca urmare a analizei de risc specifice şi verificării documentelor de transport prezentate autorităţii vamale s-a dispus efectuarea controlului fizic asupra mărfurilor aflate în regim de tranzit vamal. Astfel, mijlocul de transport a fost condus la Biroul Vamal de Interior Slobozia unde, ca urmare a controlului vamal, au fost identificate mărfuri susceptibile de încălcare a unor drepturi de proprietate intelectuală”, se arată într-o  informare dată publicităţii miercuri de Direcţia Generală a Vămilor.
 
În baza actelor normative ale Uniunii Europene privind măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală română a reţinut bunurile suspecte a fi contrafăcute. Acestea vor fi trimise spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. 
 
”Verificările în cauză vor fi continuate de către organele de poliţie sub aspectul săvârşirii unor fapte de natură penală”, mai transmit autorităţile vamale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.