Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere Nădlac II, din judeţul Arad, au depistat 105 migranţi din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri care transportau folii de plastic. Şoferii, cetăţeni turci, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni turci, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, folii din plastic pentru societăţi comerciale din Germania şi Finlanda”, se arată într0un comunicat de presă, de vineri, al Poliţiei de Frontieră.
 
În urma controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, în total, 105 de migranţi, doar într-un transport fiind descoperite 54 de persoane.
 
”Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Afganistan şi Siria, unii dintre ei fiind intraţi legal în ţara noastră, alţii fiind solicitanţi de azil”, se mai arată în comunicat.
 
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi faţă de şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru persoanele depistate ascunse.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.