Poliţiştii de frontieră au descoperit opt kilograme de icre negre, în urma unei percheziţii făcute într-o locuinţă din Feteşti, iar în urma unor alte acţiuni au fost găsite aproape 100 de kilograme de peşte pentru care nu existau documente legale de transport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au făcut o percheziţie domiciliară, în baza unui mandat emis de Judecătoria Hârşova, în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate că desfăşoară activităţi de braconaj piscicol.
 
"În urma percheziţiei efectuate, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, 11 borcane ce conţineau cantitatea de aproximativ opt kilograme de icre negre, suma de 2.200 lire sterline, precum şi şapte plase de pescuit din material textil şi naylon, în lungime totală de 350 de metri”, se arată în comunicat. 
 
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări cu privire la două persoane, cetăţeni români, pentru "deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor, produselor şi subproduselor de sturioni”, "pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” şi "producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
 
De asemenea, în 5 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au oprit pentru control, în Tulcea, o autoutilitară înmatriculată în România, la volanul căreia se afla un bărbat de 58 de ani, din Tulcea. 
 
În urma controlului făcut asupra vehicului, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 46 de kilograme de peşte, diferite specii, pentru care bărbatul nu deţinea documente legale.
 
O zi mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au oprit pe Lacul Mineri o ambarcaţiune în care se aflau patru persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 40 de ani, din Tulcea şi Constanţa. 
 
În urma verificării ambarcaţiunii, poliţiştii de frontieră au descoperit plase de pescuit de tip monofilament şi fir textil în lungime totală de 755 metri, precum şi cantitatea de 47 de kilograme peşte, diferite specii, pentru care persoanele respective nu au putut prezenta documente valabile pentru acesta. 
 
În ambele cazuri, cantităţile de peşte au fost predate unor societăţi de profil, iar poliţiştii fac cercetări pentru "deţinerea şi transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, "pescuitul comercial sau sportiv fără deţinerea licenţei sau autorizaţiei de pescuit” şi "folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.