O şalupă în care se aflau 18 persoane, printre care şi cinci copii, s-a răsturnat luni, pe malul braţului Sulina, iar în momentul sosirii echipelor de intervenţie acestea erau pe ţărm. Trei persoane au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină după ce o şalupă de transport călători a eşuat pe malul braţului Sulina, la mila 17. 
“S-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan cu o ambarcaţiune RIB şi o navă ambulanţă SMURD, precum şi o navă ambulanţă SAJ şi o navă de la Ambulanţa Sulina”, a transmis ISU Tulcea.
Sursa citată menţionează că 13 adulţi şi cinci copii se aflau în ambarcaţiune. Toate cele 18 persoane erau pe mal în momentul ajungerii echipajelor de intervenţie. 
Trei persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.