O fetiţă de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Zalau / Copilul ar fi căzut pe o fereastră, căderea fiind atenuată de o copertină de la primul etaj / Victima, transportată la spital

O fetiţă de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Zalau / Copilul ar fi căzut pe o fereastră, căderea fiind atenuată de o copertină de la primul etaj / Victima, transportată la spital

O fetiţă de 2 ani a fost rănită, vineri, după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Zalău. Căderea a fost atenuată de o copertină, copilul fiind transportat la spital.

”Astăzi, 3 iulie a.c., în jurul orei 11.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul al doilea al unui imobil din municipiul Zalău. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, împreună cu un echipaj medical, minorul fiind evaluat la faţa locului. Acesta se afla în afara oricărui pericol, fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale suplimentare”, a transmis, vineri, IPJ Sălaj.

Sursa citată a precizat că este vorba despre o fetiţă de 2 ani, care ar fi căzut pe geamul unui apartament situat la etajul 2, căderea fiind atenuată de o copertină situată la etajul 1 al imobilului.

”În cauză, poliţiştii continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat sursa citată.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră