O femeie în vârstă de 30 de ani a murit, vineri, după ce s-a aruncat dintr-un apartament situat la etajul 8, care aparţine socrilor săi, evenimentul având loc în Slatina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat că poliţiştii au fost anunţaţi, vineri după-amiază, cu privire la faptul că o femeie a căzut de la balconul unui apartament de pe strada Libertăţii, din municipiul Slatina.
 
La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina şi mai multe echipaje de prim-ajutor.
 
“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că femeia, în vârstă de 30 de ani, din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, s-ar fi aruncat de la balconul unui apartament situat la etajul 8, apartament ce aparţine socrilor săi. Aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul. 
 
Trupul femeii a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. 
 
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa. Ei continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.