O femeie din Constanţa a intrat cu maşina pe o plajă din municipiu, iar autoturismul a rămas blocat în gheaţa formată la ţărm. Ea a fost convocată la Poliţie pentru vineri şi riscă o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii s-au autosesizat după apariţia pe Facebook a unei fotografii care înfăţişază un autoturism care nu a pătruns doar pe plaja Modern din municipiul Constanţa, dar s-a aventurat chiar pe pojghiţa de gheaţă formată la ţărm.

La un moment dat, gheaţa respectivă a cedat într-o parte, maşina rămânând blocată acolo.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, oamenii legii au identicat conducătorul auto, fiind vorba de o femeie în vârstă de 30 de ani.

Ea a fost invitată vineri, la sediul Secţiei 3 Poliţie, riscând o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei, sancţiune aplicată şoferilor care pătrund cu maşina pe plajă.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.