Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani, au fost reţinuţi pentru pornografie infantilă de poliţiştii nemţeni, ei fiind acuzaţi că au distribuit, prin intermediul unei reţele de socializare, o înregistrare video în care un minor apare în ipostaze cu caracter sexual explicit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Neamţ, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurori DIICOT Neamţ, fac cercetări într-un dosar penal pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. 
 
"Din cercetări a reieşit că, la data de 25 mai, trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani ar fi distribuit, prin intermediul unei reţele de socializare, o înregistrare video în care un minor apare în ipostaze cu caracter sexual explicit. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat trei telefoane mobile în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicat. 
 
Totodată, oamenii legii au puse în executare şase mandate de aducere, cei în cauză fiind duşi la sediul DIICOT Neamţ.
 
Trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.