Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, joi, pentru salvarea a patru personae care au rămas blocate într-o zonă montană dificilă, în Masivul Ceahlău. Salvatorii au amenajat balustrade din corzi în zonele înclinate şi le-au dat turiştilor echipament de protecţie, după care i-au ghidat spre zonele sigure, operaţiunea încheindu-se în cursul serii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Reprezentanţii Salvamont Neamţ au arătat că apelul a fost primit în jurul orei 13.30, când prin 112 s-a anunţat că patru tineri erau în dificultate în Poliţa cu Ariniş, pe versantul nord-vestic al Masivului Ceahlău, între Cascada Duruitoarea şi Piciorul Şchiop. 

"Erau epuizaţi fizic şi cu un început uşor de hipotermie. Traversaseră pe urcare două jgheaburi cu gheaţă şi zona dificilă prevăzută cu cabluri şi intrasera pe bună dreptate în panică findcă echipamentrul precar le făcea imposibilă întoarcerea în siguranţă pe coborâre", au explicat aceştia.

Astfel, o echipă de la Baza de Intervenţie Durău s-a deplasat până în apropierea cascadei cu o autospecială şi apoi pe jos până în zona unde erau blocaţi turiştii.

FOTO: Facebook Salvamont Neamţ
FOTO: Facebook Salvamont Neamţ

"Operaţiunea de evacuare a necesitat amenajarea unor balustrade din corzi pe feţele înclinate şi acoperite cu zăpadă şi gheaţă. Turiştii au fost echipaţi cu căşti de protecţie, hamuri şi lonje din dotarea noastră tehnică şi au fost ghidaţi pas cu pas spre zonele sigure", au precizat salvamontiştii.

Operaţiunea s-a încheiat în jurul orei 20.00, când ultimul salvator a ajuns în bază.

"Trecând peste detaliile tehnice, trebuie să precizăm că traseul respectiv era semnalizat ca fiind închis temporar, avertizare pe care grupul celor patru nu a luat-o în serios. Când şi-au dat seama că pentru nivelul lor de echipare şi pregătire au plecat pe un drum fără întoarcere era  târziu. Sperăm să fi învăţat ceva din această experienţă de viaţă", au afirmat ei.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Acţiune în derulare a salvamontiştilor din Neamţ pentru salvarea a patru persoane, aflate în stare de epuizare şi blocate într-o zonă dificilă dintre cascada Dururitoarea şi Poliţa cu Aniniş”, au transmis, joi, salvamontiştii.

Intervin salvamontiştii din baza Durău şi este pregătită încă o echipă salvamontişti care să intervină ca resursă de sprijin dacă situaţia o va impune.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.