Militar din cadrul Forţelor Navale, rănit în timpul unui exerciţiu după ce a căzut de la înălţime pe fregata Regele Ferdinand

Militar din cadrul Forţelor Navale, rănit în timpul unui exerciţiu după ce a căzut de la înălţime pe fregata Regele Ferdinand

Un militar român aflat pe fregata Regele Ferdinand a fost rănit, joi, în timpul unui exerciţiu efectuat în largul Mării Negre, după ce a căzut de la înălţime, el fiind dus iniţial la Spitalul Judeţean Constanţa, dar apoi a fost transportat la Spitalul Militar din Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale, un militar a fost rănit joi, în timp ce făcea o coborâre din elicopter, iar la un moment dat a căzut pe puntea fregatei. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale, ulterior el fiind transportat cu o aeronavă la Spitalul Militar din Bucureşti. 
 
Militarul a suferit mai multe traumatisme şi este supus investigaţiilor de specialitate pentru evaluarea stării de sănătate.
 
MApN precizează că scafandrul militar este conştient şi se află în stare stabilă.
 
Comandantul unităţii a numit o comisie pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului.⁠⁠⁠⁠

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră